BURSA DE VALORI A MOLDOVEI

 

În orice ţară dezvoltată rolul de indicator al pieței valorilor mobiliare aparţine bursei de valori, menită să realizeze funcţiile unei pieţe organizate, asigurând un "loc de întâlnire" al cererii şi ofertei. În rezultat pentru vânzător şi cumpărător este obţinut cel mai bun preţ. Funcţia de bază a bursei de valori este dezvoltarea pieţei bursiere organizate, orientată spre crearea infrastructurii şi acordarea serviciilor ce asigură efectuarea tranzacţiilor civile între participanţii pieţei valorilor mobiliare, având ca obiect valori mobiliare. Aici se concentrează toată informaţia referitoare la cerere şi ofertă privind valorile mobiliare, ceea ce creează cele mai favorabile condiţii pentru determinarea cursului valorilor mobiliare. Reprezentând o formă a pieţei organizate, bursa de valori are specificul său, ceea ce o deosebeşte de alte pieţe, în special de pieţele financiare.

 

Scurt istoric

 

În luna decembrie 1994, în baza Legii cu privire la circulaţia valorilor mobiliare şi bursele de valori, a fost fondată Bursa de Valori a Moldovei (BVM), reprezentând o societate pe acţiuni de tip închis. La crearea bursei au participat 34 de fondatori - participanţi profesionişti la piaţa valorilor mobiliare. Primele negocieri au avut loc la 26 iunie 1995, considerată ziua de "naştere" a Bursei de Valori a Moldovei.

 

Odată cu deschiderea Bursei a fost creată baza juridică şi organizatorică, contribuind la realizarea proceselor complexe pe piaţa de capital. Graţie susţinerii din partea SUA (ajutor acordat prin Agenţia Statelor Unite ale Americii pentru Dezvoltare), Bursa de Valori a fost înzestrată cu tehnologii moderne de tranzacţionare.

 

Începând cu luna mai 1995 BVM este membru activ al Federaţiei Burselor Euro-Asiatice (FEAS), creată în 1995 la iniţiativa Bursei de Valori din Istanbul, ale cărei obiective principale sunt:

        dezvoltarea pieţei de capital a ţărilor-membre privind perfecţionarea structurii organizatorice;

        soluţionarea problemelor reglementării şi autoreglementării mecanismului pentru brokeri şi dealeri;

        organizarea unui monitoring eficient;

        elaborarea principiilor administrării corporative etc.

 

Din luna iulie 2008 BVM face parte din Asociaţia Internaţională a Burselor CSI ( ). Asociaţia a fost fondată la Moscova în anul 2000 cu scopul de a coordona eforturile în ceea ce priveşte dezvoltarea pieţelor financiare din fiecare stat în corespundere cu standardele internaţionale.

 

La etapa iniţială de dezvoltare pentru Bursa de Valori au fost stabilite cerinţe privind mărimea capitalului social. La momentul fondării capitalul social al Bursei constituia 238 000 lei şi în prezent acesta constituie 500 000 lei. Normativele suficienţei capitalului propriu de 1000000 lei inclusiv a fondului de garanţie de 30 la sută din capitalul propriu stabilite de legislaţie în prezent sunt respectate.

 

În anul 1998 Bursa de Valori a Moldovei a fondat Depozitarul Naţional de Valori Mobiliare (DNVM) - societare pe acţiuni necomercială de tip închis. Acest eveniment a coincis cu jubileul de trei ani al primelor negocieri la Bursă. Odată cu dezvoltarea pieţei de capital cota parte de proprietate a BVM s-a micşorat şi acţiunile sunt împărţite între participanţii DNVM. Implementarea în 1998 a unui nou sistem de tranzacţionare, integrat cu sistemul de depozitare, a permis realizarea garantată şi operativă a negocierilor bursiere. Implementarea acestui sistem, la fel ca şi crearea DNVM, s-a datorat susţinerii companiilor americane Prise Waterhouse şi USAID.

 

În luna aprilie 2000 Bursa de Valori a Moldovei a obţinut statutul de organizaţie necomercială de autoreglementare. Fiind organizaţie de autoreglementare Bursa este o parte componentă a mecanismului unic de reglementare a pieţei valorilor mobiliare, înzestrată cu împuterniciri respective, elaborează reguli şi standarde ale activităţii membrilor săi. Însă începând cu anul 2008, ca urmare a modificărilor la legislaţia cu privire la piaţa valorilor mobiliare, Bursa a pierdut statutul de organizaţie necomercială, devenind comercială, şi prin urmare pierzând şi statutul de organizaţie de autoreglementare.

 

Mecanismul efectuării negocierilor bursiere este reglementat prin Regulile Bursei de Valori a Moldovei, aprobate de către Comisia Naţională a Pieţei Financiare prin Hotărîrea nr. 62/14 din 26 decembrie 2008, precum şi printr-o serie de regulamente, instrucţiuni, proceduri elaborate în acest sens. Încălcările admise în cadrul efectuării tranzacţiilor bursiere sunt examinate de către Comisia disciplinară şi/sau Arbitrală a Bursei.

 

Începând cu anul 2000 Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (actual Comisia Naţională a Pieţei Financiare), în scopul reflectării tendinţelor pieţei de capital, a lansat indicele bursier CNVM-32 (actualmente CNPF). Pe parcursul anilor baza de calcul a indicelui a suferit modificări.

 

Structura Bursei de Valori a Moldovei

 

Organul suprem de conducere al Bursei este Adunarea generala a Acţionarilor. În perioada dintre adunările generale administrarea reglementată şi eficientă a Bursei este efectuată de Consiliul Bursei constituit din 18 persoane alese pe un termen de patru ani. Controlul activităţii economico-financiare a BVM este desfăşurat de către Comisia de Cenzori a Bursei, care se subordonează numai adunării generale a acţionarilor. Realizarea eficientă a obiectivelor Bursei este asigurată de Preşedintele Bursei. Activitatea Bursei este realizată nemijlocit de Departamentele acesteia, ele efectuând funcţii clar determinate în baza propriilor regulamente privind organizarea şi funcţionarea, aprobate de Preşedintele Bursei. În prezent în cadrul Bursei îşi desfăşoară activitatea următoarele departamente:

 

Ø     Departamentul Listing, Marketing si Cotare efectuează înregistrarea valorilor mobiliare la bursă, examinarea şi înscrierea valorilor mobiliare la Cota Bursei. Cota Bursei (listing) permite a depista cele mai sigure şi calitative valori mobiliare şi contribuie la sporirea lichidităţii lor. Ca sursă de informare pe piaţa organizată, Bursei îi este atribuit un rol deosebit în răspândirea oricărei informaţii referitoare la valorile mobiliare. Departamentul nominalizat publică lunar în buletinul informativ "Bursa de Valori a Moldovei" informaţia privind valorile mobiliare admise spre circulaţie la Bursă, prezintă statistica şi analiza negocierilor bursiere, precum şi altă informaţie. Concomitent, informaţia privind tranzacţiile bursiere, ofertele de vânzare şi procurare sunt difuzate în mai multe surse mass-media (presă, televiziune) şi plasate pe site-ul web al Bursei www.moldse.md.

Ø     Departamentul Clearing şi Decontări efectuează clearingul şi decontările pentru tranzacţiile cu valorile mobiliare neadmise la DNVM.

Ø     Departamentul pentru Supravegherea Pieţei realizează următoarele funcţii:

         respectarea corespunderii normelor şi cerinţelor legislaţiei în activitatea Bursei şi a Membrilor acesteia;

         supravegherea activităţii Membrilor Bursei;

         soluţionarea problemelor juridice.

Ø     Departamentul Sistemul Electronic. În sarcina acestui departament intră supravegherea şi susţinerea Sistemului Automatizat Integrat de Tranzacţionare al Bursei (SAIT).

 

De notat aici că, calitatea de Membru al Bursei de Valori a Moldovei poate fi obținută de persoanele juridice autorizate de Comisia Națională a Pieței Financiare (care este succesorul de drept al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, menționată în rândurile de mai sus) pentru a desfășura activitate de brokeraj sau de dealer, care corespunde cerințelor de calificare stabilite în Regulile Bursei de Valori a Moldovei și care deține în posesie cu drept de proprietate cel puțin o acțiune emisă de Bursa de Valori a Moldovei.

 

La pagina principala
Daca aveti commentarii sau propuneri privind pagina data contactati: Postmaster@moldse.md